Parcurile ne sunt asfaltate, dar străzile… ioc!

Locuitorii de pe Dealul Măcinului din Drumul Taberei își vor scoate din vocabular expresia „să ieșim la iarbă verde” și asta nu pentru ca ar fi prea ocupați și n-ar avea timp, ci pur și simplu pentru că nu mai au iarbă verde. A avut grija primăria, prin ADPDU Sector 6, să asfalteze și peticul de spațiu verde din spatele blocului…

Parcă trăim un banc, parcurile ne sunt asfaltate, dar străzile… ioc!

#Știidela6#Asfaltare

Posted by ADPDU Sector 6 on Monday, November 16, 2015

Bruxelles și Flandra

N-am mai scris de mult, dar nici de această dată n-am să mă omor cu scrisul, las pozele să vorbească…

Primaria din Bruges
Portul Oostende
Grand Place (Grote Markt)
Palatul Regal
Atomul și Mini Europa
Mini Europa și partea vestică a orașului vazute din Atom
Comisia Europeană
Primaria din Bruges
Portul Oostende
Marea Nordului
Catedrala din Anvers
Râul Escaut la Anvers
Castelul Het Steen (Anvers)
Autoworld Bruxelles 2015

Înger pentru înger

Inger pentru inger

Știu că rămăsesem dator cu detalii despre înființarea ONG-ului. Ca să rezum, după campania reușită de strângere a rechizitelor, dupa prima ediție, cea de-a doua ediție și cea de-a treia ediție a campaniei „Zâmbetul unui copil, neprețuit!” am simțit nevoia să acționăm sub umbrela unei entități. Numele a fost ales în memoria unui prieten care s-a implicat alături de noi, dar care acum este printre îngeri. De aici și numele primei campanii după dobândirea calității de persoană juridică a Asociației „Per Sempre”.

Așadar, joi ne unim forțele pentru a aduce zâmbetul pe chipul copilașilor de la centrul “Înger alb“. Ca în fiecare an lansez invitația de a se alătura campaniei tuturor persoanelor care doresc să se implice. 5 lei nu e o sumă prea mică!


Campania “Zâmbetul unui copil, nepreţuit” – ediția a III-a

Zambetul unui copil

Niță Cosmin, Petre Ana-Maria, Ștefan Bogdan, Pavel Mădălina, Vlădărean Andrei, Vlădescu Lavinia, Bîru Ionuț, Dincă Georgiana, Bîru Alexandru, Irina Meiroșu. Pentru majoritatea oamenilor acestea sunt doar niște nume, pentru mine sunt numele prietenilor care de fiecare dată în preajma sărbătorilor mă întreabă „Adi, dar nu facem nimic și pentru copilași?”. Și orîcât de ocupat aș fi nu am decât să le răspund afirmativ. Am făcut această expozițiune ca să vedeți cum de campania “Zâmbetul unui copil, nepreţuit”, începută acum 3 ani, a ajuns la ediția a III-a.

Dacă în prima ediție și în a doua ediție am ales să mergem la centre de copii, anul acest am decis să ajutăm două familii nevoiașe din satul Roșu (comuna Chiajna), o mică localitate din jurul Bucureștiului.

Ca în fiecare an lansez invitația de a se alătura campaniei tuturor persoanelor care doresc să se implice.5 lei nu e o sumă prea mică!

Later edit: Poze!

Vreme trece, vreme vine

Tara, tara vrem ostasi!

În metrou, ținându-l de mână, mama îi trasă ordinele: „Sper ca atunci când vei ajunge acasă să nu te văd din nou cu tableta în mână. Dacă nu-ți faci temele nu-ți mai dau tableta!”. O bunică din dreapta celor doi nu pare că înțelege ce se întâmplă. Scena mi-a smuls un zâmbet și m-a aruncat cu gândul departe… atât de departe încât toate ideile care puneau stăpânire pe mine începeau cu ‘pe vremea mea’. Stop cadru! Pe vremea mea?!? Sună de parcă am îmbătrânit, deși 25 de ani e o vârstă frumușică, poate chiar cea mai frumoasă vârstă. Da! Dar… un sfert de secol! Mintea îmi joacă feste. De ce mă raportez la secole?!?

 

Uit de vârstă. Mă uit din nou la copilul de 9-10 ani, fața lui descumpănită îmi aducea aminte de fața pe care o faceam și eu… jucam teatru în speranța ca părinții să mă mai lase o oră afară cu prietenii. Pe vremea mea băteam mingea, jucam „Frunza”, „Țară, țară vrem ostași”, „Castelul”, etc. Acum toate astea au fost înlocuite de această tăbliță tehnologică. Mi se pare trist, parcă pe vremea mea ne bucuram și de natură. Acum îți downloadezi un wallpaper cu un peisaj și ai rezolvat dorința de natură. Râd! Până la urmă fiecare generație cu caracteristicile ei. Eu mă simt un norocos, am copilărit și ca parinții mei și ca noua generație. Evident eu n-aveam tabletă, dar aveam joc pe televizor.

 

Ies de la metrou, e frig. Îmi sar ideile. Parcă mai ieri era vară.

Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi și nouă toate;

Ce e rau și ce e bine

Tu te-ntreabă și socoate;

Nu spera și nu ai teamă,

Ce e val ca valul trece;

(Mihai Eminescu, Glossă)

Vai de ei, vai de BAC-ul lor…

Reporter: Ai promovat?
Elev (cu gura până la urechi): Bineînțeles, am învâțat… era normal să promovez.
R: Căt ai luat?
Elevul (mândru): 6,40!

Interviul era un pic mai amplu, dar am rămas perplex după ce și-a spus nota cu mândrie. Îmi e milă de „eroul” nostru, mi-e milă de ziua când va termina o facultate (mai mult ca sigur una particulară) și va realiza că nu știe să facă nimic, se va duce la multe interviuri, dar fără succes! Neavând un venit stabil se va baza pe „combinații”, iar visul lui va fi să ajungă să lucreze în Anglia, Spania sau Italia. Pe la 30-35 de ani va pune totul în seama destinului și va emite inepții de genul: „Romania-i de căcat!”, „Sistemul de învățământ e la pământ” etc.

Ce mă îngrijorează pe mine nu e neapărat el, ci faptul că va face copii pe care va fi incapabil să-i educe, va fi incapabil să le insufle dorința de a învăța, asta pentru că el nu e conștient de faptul că singurul mod prin care își poate dirija destinul îl va găsi prin cărțile care îi vor trece prin mâini. Și uite așa România va avea parte de generații și generații de neghiobi.

Postare informală

Ante Scriptum: Titlul postării vine ca urmare a faptului că majoritatea celor care ajung aici se plâng de postările mele mult prea formale… și când ai 3 vizitatori pe zi e bine să le asculți doleanțele. Așadar, urmează o postare informală!

De o lună mă chinui să găsesc timp să postez un mesaj cu retrospectiva anului 2012. Cred că am minimum 3 draft-uri pe această temă, dar din păcate ori timpul, ori inspirația nu au fost de partea mea. Așa că am renunțat la idee și am să amintesc pe scurt cu ce am rămas eu din acest 2012.

Cred că lucrul care m-a marcat cel mai tare în 2012 a fost că n-am finalizat Masterul și asta nu pentru că aș fi vreun prost sau mai știu eu ce, doar că activitățile mele s-au intercalat un pic și am fost nevoit să prioritizez. Sunt convins că nu am pierdut mare lucru, dar mă roade ideea că n-am reușit să termin la timp ceva ce-mi plănuisem.

De asemenea, a fost anul în care am păstrat tradiția și am onorat cu plăcere toate nunțile și botezurile la care am fost invitat. Și au fost vreo 6 astfel de evenimente, dintre care două nunți de argint care m-au făcut să reflect mai profund asupra celulei de bază a societății, familia.

Tot în 2012 s-a stins și Nea Fane al meu, aproape singur… într-un centru de bătrâni.
2012 a reprezentat de asemenea și anul când am vizitat pentru prima dată meleaguri străine. Cu ce m-am ales? M-am îndrăgostit de un oraș, Barcelona. Și pentru că v-am promis un post informal iacătă și o poză:

Barcelona

 

De asemenea, am continuat campania „Zâmbetul unui copil, neprețuit”, aducând zâmbetul pe chipul copiiilor de la Centrul de Zi organizat la Școala nr. 26 din Sectorul 2, iar pe plan politic am trecut prin 3 campanii electorale.

Trăgând linie cred că a fost un bun având în vedere că de obicei îmi merge mai bine în anii impari. Evident nu am făcut nimic care să schimbe omenirea, nu am făcut nimic nemaivăzut, nu am făcut nimic despre care ai mei nepoți ar putea sa vorbească peste ani și ani. Dar poate 2013 va fi anul meu de glorie… și are toate premisele la modul alert în care s-au petrecut evenimentele.

M-am mutat singur (da, grea decizie!), am vizitat salina de la Slănic Prahova (wow!), am fost pentru prima data la un teatru de revistă (recomand!), am participat la meciul caritabil care i-au avut în prim-plan pe Badea si Ciutacu (poza!).

Barcelona

 

Din păcate am cunoscut și fața crudă a vieții, moartea. E nedrept că nu ţine cont că n-ai nici 30 de ani, nu ține cont că eşti în floarea vârstei, nu ține cont de nimic…

Revenind asupra lucrurilor la care putem avea putere de decizie, Campania „Zâmbetul unui copil, neprețuit” a dus la dorința de a înființa unui ONG care să aibă ca scop ajutorarea copiiilor ocoliți un pic de noroc. Așadar am demarat împreună cu ai mei prieteni procedurile de înființare a unui ONG, dar despre acest lucru probabil vă voi scrie întrun post ulterior.